Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e o întrebare în mintea mea
Unele lucruri pe care le-am spus n-au niciun sens
Pot să mă fac foarte mic, să mă prefac că sunt în altă parte
Să te las pentru o clipă, dar nu pot scăpa de mine
Mă trezesc cu lumina soarelui în ochi
Și, în sfârșit, pe măsură ce somnul se risipește din mintea mea
Și din nou realizez că tot nu mai ai nimic de spus
Decât să te refugiezi în «te iubesc»
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
E prea multă apă peste flăcări
Nu poți pătrunde în ce-a rămas
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
Mă iubești, dar asta nu înseamnă că e adevărat
Pentru că nu voi vedea niciodată dovada
Pot să te întreb: «Cum ți-a fost ziua?»
Pot să stau cu o căldură de fațadă
Apoi ne vom întinde iar în acest pat de spini
Și ne intersectăm ca niște fantome pe hol
Această frumusețe pe care n-o văd, frumusețea din fața mea
Un exemplu de floare veștejită
Suntem nebuni că folosim expresii ca «te iubesc»
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
E prea multă apă peste flăcări
Nu poți pătrunde în ce-a rămas
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
Mă iubești, dar asta nu înseamnă că e adevărat
Pentru că nu voi vedea niciodată dovada