Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e o întrebare în mintea mea
_____
Unele lucruri pe care le-am spus n-au niciun sens
_____
Pot să mă fac foarte mic, să mă prefac că sunt în altă parte
_____
Să te las pentru o clipă, dar nu pot scăpa de mine
_____
Mă trezesc cu lumina soarelui în ochi
_____
Și, în sfârșit, pe măsură ce somnul se risipește din mintea mea
_____
Și din nou realizez că tot nu mai ai nimic de spus
_____
Decât să te refugiezi în «te iubesc»
_____
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
_____
E prea multă apă peste flăcări
_____
Nu poți pătrunde în ce-a rămas
_____
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
_____
Mă iubești, dar asta nu înseamnă că e adevărat
_____
Pentru că nu voi vedea niciodată dovada
_____
Și ar trebui să plecăm
_____
Pot să te întreb: «Cum ți-a fost ziua?»
_____
Pot să stau cu o căldură de fațadă
_____
Apoi ne vom întinde iar în acest pat de spini
_____
Și ne intersectăm ca niște fantome pe hol
_____
Această frumusețe pe care n-o văd, frumusețea din fața mea
_____
Un exemplu de floare veștejită
_____
Suntem nebuni că folosim expresii ca «te iubesc»
_____
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
_____
E prea multă apă peste flăcări
_____
Nu poți pătrunde în ce-a rămas
_____
Doar fiindcă o spui, doar fiindcă o spui
_____
Mă iubești, dar asta nu înseamnă că e adevărat
_____
Pentru că nu voi vedea niciodată dovada
_____
Și ar trebui să plecăm
_____
Și ar trebui să plecăm