„Can’t Fake It” este jurnalul muzical al unei iubiri care nu reușește să se termine „frumos”. Freya Skye, tânăra artistă britanică, își privește fostul prin filtrul a două emoții contradictorii: „nu sunt tristă, doar puțin amară”. Fotografiile vechi o trag înapoi, mesajele rămase pe „seen” dor, iar gândurile ajung mereu la el, deși ea repetă că ar vrea să treacă peste. Refrain-ul cu „Take it too far, break my own heart” dezvăluie momentul în care recunoaște că, de fapt, își provoacă singură suferința și că oricât ar spune „gata”, nu poate să mimeze indiferența.
Piesa vorbește despre frustrarea de a fi blocat între trecut și viitor, între dorința de a închide capitolul și incapacitatea de a-l rupe din inimă. Freya acceptă că va trebui „să se ardă” pentru a învăța lecția, dar între timp ciclul „îl vreau – mă rănesc – încerc să uit” se repetă, devenind „cam plictisitor”. Mesajul final? E în regulă să nu poți „fake-ui” uitarea; vulnerabilitatea sinceră e primul pas spre vindecare, iar cântecul devine un manifest pop pentru autenticitate într-o lume a emoțiilor de plastic.