Pe drum spre douăzeci și șapte
Am un loc în partea cealaltă a Londrei
Și știu că ai lăsat o parte din tine
În New York, sub patul tău, într-o cutie
Când viața devine grea și se dă peste cap
Când dai atât de mult, dar nu e de ajuns
Când vârful e prea sus și căderea prea adâncă
Când iubești pe cineva și te lasă să pleci
Nu lăsa să te omoare
Chiar dacă doare al naibii de tare
Nu lăsa să-ți frângă inima
Timpul are nevoie de timp să vindece
Nu poți s-o faci singur
Nu lăsa să-ți frângă inima
Mergem pe un drum cu sens unic
Ce te rănește o să treacă și
Când revine, vei fi învățat lecția
Fiindcă viața devine grea și se dă peste cap
Când dai atât de mult, dar nu e de ajuns
Când vârful e prea sus și căderea prea adâncă
Când iubești pe cineva și te lasă să pleci
Nu lăsa să te omoare
Chiar dacă doare al naibii de tare
Nu lăsa să-ți frângă inima
Timpul are nevoie de timp să vindece
Nu poți s-o faci singur
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Fiindcă viața devine grea și se dă peste cap
Când dai atât de mult și tot nu e de ajuns
Când vârful e prea sus și căderea prea adâncă
Când iubești pe cineva și te lasă să pleci
Nu lăsa să te omoare
Chiar dacă doare al naibii de tare
Nu lăsa să-ți frângă inima
Timpul are nevoie de timp să vindece
Nu poți s-o faci singur
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima
Nu lăsa să-ți frângă inima