Sfârșit de septembrie în oraș
Cerul e gri, aerul e lipicios
Tot adorm și mă trezesc
Lăsând soarele să pârjolească iarba
Muștele bat în geam
Dar sunt singurii mei alți prieteni
Am nevoie de el atât de mult încât doare
Aș vrea să nu trebuiască să meargă la muncă
Doar zac și privesc ventilatorul cum se-nvârte
Și-l voi iubi cum nimeni nu poate
Nu, nimeni nu trebuie să înțeleagă
Stau acasă și-i fac cina
Chiar dacă, cumva, el devine tot mai slab
Aștept, privind mașina de spălat cum se-nvârte iar și iar
Am nevoie de el atât de mult încât doare
Aș vrea să nu trebuiască să meargă la muncă
Se tot plânge că are vederea încețoșată
Și-l voi iubi cum nimeni nu poate
Nu, nimeni nu trebuie să înțeleagă
Are într-una vise febrile
Că nu poate pleca niciodată
Se trezește, îl doare capul, un gust ciudat în ceai
Vreau să rămână aici pentru totdeauna
E cel mai fericit cu mine
Și-l voi iubi cum nimeni nu poate
Nu, nimeni nu trebuie să înțeleagă