LEARN LYRICS

A fost o dată ca niciodată, planetele și destinele
Și toate stelele s-au aliniat
Tu și cu mine am ajuns în aceeași cameră
În același timp
Iar atingerea unei mâini a aprins fitilul
Al unei reacții în lanț de contra-mișcări
Să descifrez ecuația numită tu
Mat, nu puteam să pierd
Ce-ar fi dacă ți-aș spune că nimic nu a fost întâmplător?
Și în prima noapte când m-ai văzut
Nimic n-avea să mă oprească
Am pus bazele, și apoi
Precis ca un ceas
Piesele de domino au căzut una după alta
Ce-ar fi dacă ți-aș spune că sunt o mastermind?
Iar acum ești al meu
Totul a fost premeditat
Pentru că sunt o mastermind
Vezi tu, toate femeile cele mai înțelepte
Au trebuit s-o facă așa
Pentru că ne-am născut să fim pionul
În jocul fiecărui îndrăgostit
Dacă nu plănuiești, plănuiești să dai greș
Strategia deschide decorul poveștii
Eu sunt vântul din pânzele noastre libere
Și tăria din cocktailurile noastre
Ce-ar fi dacă ți-aș spune că nimic nu a fost întâmplător?
Și în prima noapte când m-ai văzut
Știam că-ți vreau trupul
Am pus bazele, și apoi
Precis ca un ceas
Piesele de domino au căzut una după alta
Ce-ar fi dacă ți-aș spune că sunt o mastermind?
Iar acum ești al meu
A fost tot planul meu
Pentru că sunt o mastermind
Nu voia nimeni să se joace cu mine când eram mică
Așa că de atunci tot complotez ca o infractoare
Ca să-i fac să mă iubească și să pară totul ușor
E prima dată când simt nevoia să mă destăinui
Și jur
Sunt criptică și machiavelică
Pentru că îmi pasă
De-asta ți-am spus că nimic n-a fost la întâmplare
Și în prima noapte când m-ai văzut
Nimic n-avea să mă oprească
Am pus bazele, și apoi
Am văzut un zâmbet șmecher lățit pe fața ta
Ai știut tot timpul
Știai că sunt o mastermind
Iar acum ești al meu
Da, tot ce ai făcut a fost să zâmbești
Pentru că sunt o mastermind