Schijn înseamnă literalmente „aparență”, dar în expresia doorgaan met de schijn se referă la menținerea unei imagini false în fața celorlalți. În cântec, personajul se preface că este bine și continuă să zâmbească, deși în interior se simte singură și nefericită.
În „Ze Huilt Maar Ze Lacht” de Maan, o femeie stă singură în tren, își ascunde fața în haină și privește pe fereastră, întrebându-se cum ar fi să fie ea însăși. Titlul înseamnă „Plânge, dar râde”, iar această contradicție apare mereu: „Ze huilt maar ze lacht” [Ea plânge, dar râde]. În exterior spune că totul este „altijd okay” [mereu în regulă], chiar dacă lumea din jur nu se simte deloc prietenoasă. Versul „En ze lult met ze mee” [Și vorbește ca ei, spune aceleași lucruri] sună puțin ironic: ea repetă răspunsurile convenabile și râde împreună cu ceilalți, ca să nu lase să se vadă ce simte.
În oraș, se privește într-o vitrină și vede „o altă ea”, o versiune pe care o recunoaște, dar nu vrea să o fie. Întrebarea cea mai directă este ce s-ar întâmpla dacă ar înceta să se ascundă: dacă și-ar schimba „eul mai bun” cu chipul ei adevărat, ar mai rămâne prietenii lângă ea? Repetiția „ze laat het los” [îi dă drumul / lasă lucrurile să plece] marchează hotărârea de a renunța la aparență. La final, povestea trece la persoana întâi: „Ik huil, maar ik lach” [Eu plâng, dar râd]. Maan transformă astfel imaginea unei persoane observate de la distanță într-o mărturisire personală, simplă și foarte ușor de recunoscut.