Körpersprache înseamnă „limbajul trupului” și se referă la gesturi, expresii și mișcări care transmit mesaje fără cuvinte. În cântec, cei doi nu se înțeleg verbal, dar comunică prin gesturi, ceea ce face ca acest cuvânt să surprindă perfect conexiunea lor specială.
În cântecul Namikăi, o artistă din Germania, o călătoare se rătăcește la Paris, cu „Ich hab mich irgendwie verlaufen” [M-am rătăcit cumva] și un mic geamantan, chiar pe Champs-Élysées, bulevardul parizian cunoscut. Un necunoscut o întreabă în franceză ce caută, iar ea răspunde: „Je ne parle pas français” [Nu vorbesc franceză]. Situația este puțin amuzantă și foarte simpatică: ea nu înțelege cuvintele, dar îi place atât de mult vocea lui încât îl roagă „Aber bitte red’ weiter” [Dar, te rog, continuă să vorbești]. Desenează două cești de cafea pe mâna lui, iar gestul devine primul lor mic limbaj comun.
Pe măsură ce ziua trece, ea observă totul la el: părul lung și rebel, cicatricea de pe față și chiar praful de pe blugi, care pare plin de „Esprit” [spirit, farmec] când el vorbește. Împart o țigară, iar „Die Kippe schmeckt nach Liberté” [Țigara are gust de libertate] leagă un obiect obișnuit de senzația că momentul le aparține. Chiar dacă nu înțelege niciun cuvânt, ea citește gesturile, buzele și „printre rânduri”. În jurul lor, mii de oameni vorbesc, însă cei doi găsesc o limbă numai a lor: priviri, mișcări, cafea și dorința ca soarele să apună cât mai târziu.