Захлинутися înseamnă „a se îneca” sau „a se sufoca”. Este un verb puternic care evocă o imagine dramatică și de luptă.
În contextul cântecului, versul „Не хотілось би так захлинутися на мілі” (Nu aș vrea să mă înec așa pe un banc de nisip) sugerează o teamă de a fi copleșit sau de a eșua într-un mod neașteptat, chiar și într-o situație aparent sigură. Este o metaforă pentru a te simți pierdut sau blocat, departe de libertatea mării.
„Той День” înseamnă „Ziua aceea”, iar cântecul o caută printre imagini de apă, cer și evadare. Vocea lirică nu vrea să rămână „без моря” („fără mare”) și nici să se înece „на мілі” („la mică distanță de țărm”): între dorințele începute cu „якби” („dacă ar fi”) și obiecțiile începute cu „але” („dar”), drumul spre mare rămâne blocat. Totul pare apăsător și monoton, „нудно” („plictisitor”), iar dorința de a fi în doi se amestecă straniu cu somnul și cu „пілюлі від вина” („pastile pentru vin”, o imagine absurdă și puțin amară). Apoi apare cererea: „Дайте знайти мені нові слова” („Lăsați-mă să găsesc cuvinte noi”) și „Дайте, дайте до дна!” („Dați-mi, dați-mi până la fund!”), formulă care poate suna ca un îndemn de a merge până la capăt sau de a goli un pahar.
Refrenul transformă această dorință într-un desen: „Я намалюю той день, де літаю” („Voi desena ziua aceea în care zbor”) și „де співаю я” („în care eu cânt”). În locul noroiului, apare cerul: „Я в небі, не в болоті” („Sunt în cer, nu în mlaștină”), iar un pescăruș zboară deasupra. Versurile rămân neliniștite: noaptea este periculoasă, ziua nu prezintă interes, pietrele zboară, iar din ele răsare o sămânță. Chiar și imaginea „Гості кості кладуть собі на стіл” („Oaspeții își pun oasele pe masă”) este intenționat bizară și dură. În mijlocul acestui decor, „Дайте мені листок” („Dați-mi o foaie”) sună ca un gest simplu și hotărât: dă-mi ceva pe care să desenez o zi cu zbor, cântec și cer.